Vroiam ceva pentru micul dejun, daca se poate ceva usor dulce, in genul biscuitilor Belvita Start. Si cred ca acesti biscuiti sunt o alegere perfecta.
Ingrediente (pentru 50 bucati)
- 150 ml ulei
- 100 g zahar
- 200 g faina
- 200 g fulgi fini de ovaz
- 100 g stafide
- 2 oua
- 4 linguri miere
- o lingurita scortisoara (5 g)
- o lingurita praf de copt (4 g)
- un praf de sare
UPDATE: se pot face si fara zahar, doar cu cele 4 linguri de miere. Sunt suficient de dulci deoarece au si stafide.
Se pune intr-o cratita uleiul, mierea si zaharul si se incalzeste pe foc pana se topeste zaharul. Adaugam apoi fulgii de ovaz si stafidele si amestecam bine. Amestecul fiind caldut, fulgii si stafidele se vor inmuia putin in acest timp (fulgi fin de ovaz eu am gasit la Lidl).
Continuam punand faina amestecata cu scortisoara, praful de copt si sarea si la sfarsit ouale (batute ca pentru omleta). Obtinem un aluat moale, usor lipicios din care luam cate o lingurita, o punem pe hartia de copt si formam biscuiti (eu i-am facut ovali, insa pot fi la fel de bine si rotunzi).
Se da tava la cuptor la 180 de grade pentru 13-15 minute, pana se rumenesc deasupra.
Deliciosi, plini de energie. Multumiri numabun.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu